Cine a ucis-o pe fata de 16 ani găsită moartă în Parcul Copou din Iași

Cine a ucis-o pe fata de 16 ani găsită moartă în Parcul Copou din Iași
Publicat: 01/03/2015, 15:19

Procurorii Parchetului Tribunalului Iași au stabilit că fata a fost sugrumată de către iubitul ei, în vârstă de 16 ani, cu un colier de plastic, pe o bancă din Parcul Copou, iar crima ar fi fost premeditată.

Anchetatorii spun că băiatul o suspecta pe fată că l-ar înșela și a chemat-o pe aceasta în parc, la o întâlnire, cei doi așezându-se pe o bancă.

Conform surselor citate, băiatul i-ar fi spus fetei să se întoarcă, pentru că are un cadou pentru ea, moment în care ar fi sugrumat-o cu un colier din plastic folosit pentru strângerea capacelor roților de mașini și care avea un mecanism ce se blochează, fiind imposibil de dat jos fără a fi tăiat.

Carmina Pascal, prim-procuror la Parchetul Tribunalului Iași, a declarat că mobilul crimei a fost gelozia.

Fata de 16 ani, Diana Elena G., era elevă la Liceul Teoretic „Dimitrie Cantemir”, în timp ce băiatul, Eduard P., de aceeași vârstă, este elev al Colegiului Tehnic „Mihail Sturdza” din Iași.

Duminică, băiatul este audiat în continuare de către procurori și polițiști.

Fata de 16 ani a fost găsită căzută pe o alee din Parcul Copou, sâmbătă după-amiază, trecătorii sunând la 112.

Diana Cimpoeșu, medic-șef UPU-SMURD de la Spitalul „Sfântul Spiridon” din Iași, declara că echipajul medical care a ajuns la fața locului a găsit-o pe fată în stop cardio-respirator, iar tânăra avea urme de strangulare.

Echipajul SMURD a încercat timp de o oră să resusciteze pe fată, însă aceasta nu a putut fi salvată, fiind declarat decesul.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Ce ar face Ungaria dacă ar fi atacată de Rusia. Răspunsul șocant dat de un...
Filmul crimei din Mehedinți! Și-a ucis tatăl, apoi a sunat la 112 să anunțe dispariția...
FOTO. Gafă uriașă a uneia dintre cele mai frumoase femei
Femeia din Bacău aflată în comă, care și-a revenit brusc și a început să cânte....
Scene cumplite în pușcărie, după ce Gabriel de la "Puterea Dragostei" și-a înmormântat soția ucisă...
VIDEO. Momentul în care cântăreața greacă Marinella se prăbușește pe scenă. Artista a suferit un...
Gabi Bădălău, decizie RADICALĂ după ce a pierdut procesul cu Claudia Pătrășcanu! Ce urmează să...
Mihaela Rădulescu, apariție de infarct la 55 de ani. Decolteul uriaș a făcut victime! Fanii...
Debit triplu pe Dunăre şi Cod Roşu de ploi adus de ciclonul Ashley. Când se...
"Am murit pe masa de operație, iar ce am văzut apoi e foarte diferit de...
L-ai văzut? Lucian a plecat la muncă în Cehia și de atunci a dispărut fără...
Pictorial de senzaţie cu cei mai obraznici 'iepuraşi' din România. Andreea Bălan, Anda Adam, Lavinia...
Luminile de zi sau faza scurta? Ce trebuie să aprinzi când circuli pe șoselele din...
Premierul Marii Britanii se va întâlni cu Ursula von der Leyen pentru îmbunătăţirea relaţiilor cu...
Ultimele zile de PACE și primele zile de război în Europa
România a pierdut un monstru sacru. A fost cel mai iubit actor: A avut mare...
Vremea se transformă în București. Se anunță fenomene extreme
Ea este femeia care și-a ”pedepsit” soțul pentru infidelitate cu o nouă iubită, care e...
Ana Maria Vasiliu, înmormântată în rochia de mireasă! Detalii cutremurătoare
A renunțat Flick la prieteni pentru relație? „Eram văzut ca eternul burlac, petrecăreț. Eram petrecărețul...
Cum încearcă Alin Oprea să "elimine" și să evite controversele scandalului în care este implicat
BANCUL ZILEI. Bubulina către Bulă: - Să nu se însoare cu proasta aceea!
Cercetătorii au creat „mătasea de păianjen” care vindecă rănile diabetice